Lovitură pentru service-urile auto. Decizia luată de reprezentanții RAR după ce au găsit peste 200 de centre fără autorizație de funcționare

Lovitură pentru service-urile auto. Decizia luată de reprezentanții RAR după ce au găsit peste 200 de centre fără autorizație de funcționare
Publicat: 05/12/2017, 12:59

Decizia de închidere a celor 200 de service-uri a fost luată după un control făcut de inspectorii Registrului la 655 de societăți din toată țara.

RAR a suspendat activitatea la alte 49 de service-uri care nu și-au menținut condițiile inițiale de autorizare. Acestea își vor putea relua activitatea după maximum 30 de zile, doar dacă rezolvă problemele pentru care au fost amendate.

Sancțiunile au fost aplicate pentru efectuarea de activități de reparații la sistemul de rulare fără a deține Autorizație Tehnică, neconformitatea de a nu efectua inspecțiile finale care să garanteze că autovehiculul corespunde condițiilor și reglementărilor legale privind admiterea și menținerea în circulație, neconformitatea de a nu-și păstra și respecta condițiile inițiale de autorizare și lipsa certificatelor de garanție emise pentru lucrările efectuate.

Controalele au fost făcute în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie.

„RAR atrage atenția posesorilor de autovehicule să fie foarte atenți atunci când aleg service-ul în care își duc mașina la reparat. Inspectorii spun că ofertele de pe piață care promit reparații rapide și ieftine sunt, de obicei, o capcană pentru că acele service-uri nu dispun de capabilitatea tehnică specifică care să ateste calitatea reparațiilor efectuate. Acesta este motivul pentru care inspectorii RAR efectuează în mod frecvent controale pentru a servi intereselor reale ale posesorului de autovehicul și a stabili o stare de normalitate în sfera serviciilor auto”, se arată în comunicatul emis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
UNGURII, campionii lumii. Diferență de la cer la pământ față de România
Vreme tot mai bizară în România. Ce anomalii vor fi în zilele următoare
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...